POEM INVOLUNTAR

Săgeata

destinului

mi-

a

nimerit

mâna

dreaptă

poemele

mele

sunt

rănite

Costel Zăgan, INTERLUDIU, 25 FEBRUARIE 2009

POEMUL MĂRII NEGRE

 Motto: Iată deci marea, copleșitoare, imensă absență! (Sylvia Plath)

Doamnelor și Domnilor

aceasta-i Marea Neagră

iată cum valurile împing soarele

la marginea orizontului cu tot cu pescăruși

ecoul crapă cerul de la un capăt la altul

albastrul de sus

se scufundă în cel de jos

și invers

totul ajunge oricum o pastă 

pe

trupurile

înotătoarelor și înotătorilor

îmi șterg mâinile însângerate

de

cârpa unui val electrizant

scântei umede

îmi acoperă

trupul de efeb ambulant

gura imprudentă

înghite 

un val din poemul Mării Negre

ironic

soarele mă bronzează din fugă

poem pe mare

stea în piscul valului

ecou răsturnat

Costel Zăgan, ODE GINGAȘE

IARTĂ-NE MAICĂ ROMÂNIE

Nici în viață nici pe hartă

Rămânia nu ne iartă

ce-am făcut oare cu ea

vai de țărișoara mea

România nu ne iartă

România ne condamnă

România este-o artă

România Mare Doamnă

România ne condamnă

ce-am făcut oare din ea

România totu-nseamnă

parc-am deturna o stea

Când în viață când pe hartă

iar umblăm din poartă-n poartă

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

 

NOAPTEA MINȚII

 România intră-n grevă

România nu mai poate

Dumnezeu însă observă

n-ai când ai de toate

România nu mai poate

e stoarsă ca o lămâie

ar pune-o pe patru roate

să o ducă în pustie

E stoarsă ca o lămâie

Dumnezeu însă observă

na-ți-o ție dă-mi-o mie

România intră-n grevă

România nu mai poate

țară carte de bucate

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II