Ca niște glastre bine aranjate
Femeile îmi acopereau fereastra.
Nu că aș fi fost un iubitor de frumos,
Dar în comoditatea și groaza mea de lumină
Asta îmi convenea de minune.
Îngerul exoftalmic coborî din tavan
Și îmi șopti, printre dinți, cu o superioritate
Pe care nu am înțeles-o niciodată:
”Măi, vierme behaviorist, mai sparge și tu paravanele
Ce te despart de marile taine ale rădăcinilor de aur
Pe care clipele le înfig în trupurile muritorilor”.
”Fii, domnule, serios! Nu vezi că sunt bine cu toții,
Până și câinii cei jigăriți mă iubesc
Ce paravane, care paravane? Nu vezi cum ziua
Îmi deschide brațelede femeie iubitoare?”
”Daltonist inconștient ce ești, îmi zise îngerul,
Nu observi cum trec prin sângele tău cocorii albaștri
Și pleacă să moară aiurea, în lipsă
De o pajiște luminoasă măcar?!”
”Iar ace acesta o criză”, mi-am zis și, agale,
M-am îndreptat spre fereastră, să mă îmbăt
Cu divinul parfum al femeilor din glastre.
BUDILA-EXPRESS, CHIȘINĂU, 2022
.jpg)
